Cetățenii Republicii Moldova mai au la dispoziție o singură zi, până în 30 aprilie, ora 15:00, pentru a investi în valorile mobiliare de stat (VMS) emise în luna aprilie, prin intermediul platformei online www.eVMS.md.
Investitorii pot alege între obligațiuni pe doi ani, cu o dobândă anuală fixă de 7,8%, sau pe trei ani, cu o dobândă de 8%. Dobânzile sunt garantate de stat, iar câștigurile sunt scutite de impozit. Valoarea nominală a unei obligațiuni este de 100 de lei.
Platforma eVMS.md oferă un proces simplu, complet digital, fără comisioane și fără intermediari, fiind accesibilă tuturor cetățenilor. Această metodă de investiție nu doar că oferă randamente atractive, dar contribuie direct la susținerea economiei naționale.
De la lansarea platformei, au fost organizate trei runde de subscriere, în urma cărora cetățenii au investit în total 475,7 milioane de lei – cu 90,3% mai mult decât volumul de oferte disponibile. Ca răspuns la acest interes în creștere, Ministerul Finanțelor a decis ca, începând cu luna aprilie 2025, emisiunile de VMS să fie organizate lunar.