Loteria Națională a finanțat dotarea Liceului cu profil sportiv: 30 de calculatoare noi, oferite prin A.S.I.C.S.

Liceul republican cu profil sportiv a primit o donație de 30 de calculatoare din partea Asociației pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului (A.S.I.C.S.), finanțată de Loterie Națională. Donația face parte din suportul financiar de 2 milioane de lei, oferit de A.S.I.C.S. instituției de învățământ, în cadrul Acordului de parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării.

Directoarea liceului, Anastasia Chiperi, a subliniat importanța donației pentru instituție.

”Avem doar 7 calculatoare funcționale, mai erau câteva laptopuri care din păcate au ieșit din uz. Această contribuție este indispensabilă, din motiv că, până acum, copiii nu aveau unde face lecțiile de informatică și erau nevoiți să utilizeze telefoane mobile. Acum, vom putea organiza două săli de informatică”, a precizat Anastasia Chiperi.

Președintele de onoare al Asociației, Plamen Milanov, a menționat că va negocia cu furnizorii de echipamente cele mai bune prețuri, ca din contul bugetului alocat să fie obținute mai multe dotări, fără să fie afectată calitatea acestora.

”Prețul de bază al acestui lot de calculatoare a fost de aproximativ 380 de mii de lei. Dar atunci când este vorba despre proiecte de responsabilitate socială, mulți dintre partenerii noștri, furnizori de echipamente, sunt gata să reducă prețurile. Am reușit să obținem un preț final de 300 de mii de lei. Aceste economii, de 80 de mii de lei, desigur că vor fi folosite pentru achiziții suplimentare, conform necesităților instituției”, a explicat Plamen Milanov.

Prezent la ceremonia de transmitere a calculatoarelor, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a evidențiat colaborarea cu partenerii privați, inclusiv A.S.I.C.S., în contextul modernizării învățământului din țară.

”Este critic pentru noi ca Liceul republican cu profil sportiv, care este făuritorul campionilor noștri europeni și mondiali, să dispună de toate condițiile necesare, ca aici să se desfășoare un proces educațional calitativ. Ne bucurăm că împreună cu colegii de la A.S.I.C.S., am reușit să fie identificate aceste resurse, să vină acest prim lot de calculatoare. Vor urma mobilier, dotări suplimentare, ulterior și investiții capitale pentru renovarea integrală a liceului, pe care le negociază Guvernul cu partenerii de dezvoltare”, a declarat ministrul.

Următoarea achiziție pentru Liceul republican cu profil sportiv va include table interactive, mobilier școlar, dar și echipamente pentru cantină. Asociația A.S.I.C.S., finanțată de Loteria Națională, a încheiat un acord de colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării, cu un buget de 7 540 000 de lei. Banii sunt destinați pentru finanțarea unei echipe de medici sportivi, acordarea a 50 de burse pentru tineri sportivi, la fel ca și pentru 10 sportivi de performanță. De asemenea, sunt prevăzute investiții pentru Liceul republican cu profil sportiv și Școala de șah și dame.

Total
0
Shares
Total
0
Share