Vasile Tarlev, decorat cu distincția bisericească „Sfântul Gheorghe Purtătorul de Biruință” la Mănăstirea din Taraclia

Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tarlev, a fost decorat cu înalta distincție bisericească „Sfântul Gheorghe Purtătorul de Biruință”, în semn de recunoaștere a contribuției sale la edificarea lăcașurilor sfinte și susținerea valorilor spirituale din țară.

Ceremonia a avut loc pe 2 mai, în cadrul slujbei oficiate la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din Taraclia, aflată în proces de construcție. Distincția a fost oferită de un sobor de preoți, în frunte cu Înaltpreasfințitul Anatolie și Preasfințitul Nicolae.

Lăcașul este ridicat pe un loc considerat sfânt, legat de o minune atribuită Maicii Domnului. Evenimentul a fost marcat de un fotoreportaj amplu, în prezența credincioșilor și a susținătorilor lui Vasile Tarlev.

Total
0
Shares
Total
0
Share