Statele Unite vor reduce cu cel puțin 20% numărul generalilor și amiralilor cu patru stele activi în cadrul forțelor armate, potrivit unui ordin semnat de secretarul american al Apărării, Pete Hegseth. Măsura face parte dintr-un plan amplu de reorganizare militară, inițiat sub administrația președintelui Donald Trump, informează telegraph.md, cu referire la DW.
”Eliminarea structurilor excedentare din armată” este principalul obiectiv al reducerilor, se precizează în memorandum. Potrivit documentului, publicat luni, 5 mai, „aceste măsuri vor consolida poziția globală a SUA, vor crește eficiența și vor stimula inovația”.
Pe lângă reducerea de 20% a generalilor și amiralilor cu patru stele, vor fi eliminate și 10% dintre posturile de ofițeri superiori din armată și marină, precum și 20% din funcțiile deținute de generalii Gărzii Naționale.
În prezent, armata americană are în activitate 38 de generali cu patru stele – cel mai înalt grad militar în ierarhia SUA. În total, la începutul lunii martie erau înregistrați 817 generali și amirali în serviciu activ.
Această decizie vine în contextul în care administrația Trump a operat deja mai multe concedieri în rândul conducerii militare în 2025. Deși Pete Hegseth a declarat că ”președintele își alege oamenii pe care îi consideră cei mai potriviți pentru funcțiile respective”, democrații din opoziție și-au exprimat îngrijorarea cu privire la riscul politizării unei armate care, tradițional, este apolitică.