India și Pakistan au reluat focurile de artilerie în Kashmir

Tensiunile dintre India și Pakistan au atins un nou punct critic în noaptea de miercuri spre joi, când soldații celor două țări s-au confruntat cu focuri de artilerie și arme ușoare de-a lungul Liniei de Control din regiunea disputată Kashmir, potrivit unui comunicat al armatei indiene.

Incidentul vine la doar o zi după cea mai gravă confruntare militară dintre cele două state din ultimele două decenii, produsă în 7 mai, când India a efectuat atacuri aeriene asupra Pakistanului, ca reacție la un atentat petrecut în 22 aprilie în Pahalgam (Kashmirul indian), soldat cu 26 de morți. Potrivit datelor oficiale, în urma schimburilor de focuri intense au murit cel puțin 31 de persoane din Pakistan și 12 din India, mulți dintre aceștia fiind civili.

Armata indiană a acuzat partea pakistaneză că a deschis focuri ”neprovocate” în noaptea de 7 spre 8 mai, în timp ce Islamabadul susține că a răspuns unei agresiuni directe. India afirmă că a distrus nouă ”infrastructuri teroriste” pe teritoriul pakistanez și susține implicarea autorităților de la Islamabad în atacul din aprilie — acuzație respinsă de Pakistan.

Într-o declarație dură, premierul pakistanez Shehbaz Sharif a promis că va ”răzbuna fiecare picătură de sânge a acestor martiri”, alimentând temerile privind posibile escaladări militare.

Reacțiile internaționale nu au întârziat să apară. Președintele american Donald Trump a cerut celor două puteri nucleare ”să se oprească”, iar Iranul și-a oferit sprijinul în procesul de mediere. Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, este așteptat joi la New Delhi pentru discuții cu omologul său indian, Subrahmanyam Jaishankar, după ce s-a întâlnit luni cu oficiali pakistanezi.

Total
0
Shares
Total
0
Share