Executivul Politic al Partidului „Viitorul Moldovei” a acordat ieri Medalia de Onoare Jubiliară „80 de ani de la Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei” unor persoane care, potrivit formațiunii, au demonstrat „cel mai înalt devotament față de Patrie”, fiind prezenți la Marșul Victoriei și la ceremonia de depunere de flori la Complexul Memorial „Eternitate”.
„Aceste distincții simbolizează recunoștința sinceră a partidului față de angajamentul și activitatea colegilor noștri”, a transmis formațiunea.
Președintele Partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev, a adresat un mesaj de unitate și mobilizare pentru alegerile din toamnă:
„Așa cum astăzi am fost împreună, uniți într-un singur gând și un singur suflet, tot așa să fim și pe 28 septembrie – ziua alegerilor – pentru o victorie covârșitoare, aici, în țara noastră! Să aducem pace, bunăstare și succes poporului nostru! Felicitări tuturor cu ocazia Zilei Victoriei! La mulți ani! Ura!”
Reprezentanții partidului au subliniat că memoria eroilor va fi păstrată cu demnitate: „Viitorul Moldovei nu își uită eroii. Nimic nu este uitat.”