Auditul Curții de Conturi a descoperit deficiențe în gestionarea patrimoniului și a compensațiilor sociale la Ministerul Muncii

Curtea de Conturi a Republicii Moldova a publicat raportul de audit asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS) pentru anul 2024, semnalând mai multe deficiențe în administrarea fondurilor publice și a patrimoniului instituției.

Deși ministerul a încheiat anul trecut cu un patrimoniu majorat la 779,9 milioane de lei și a executat cheltuieli de 3,13 miliarde de lei, în special pentru prestații sociale și cheltuieli de personal, auditul a identificat lipsa unor probe adecvate privind corectitudinea plăților de compensații în valoare de 1,2 miliarde de lei. Acest fapt se datorează disfuncționalităților din sistemele informaționale utilizate pentru determinarea acestor plăți.

Totodată, au fost depistate neconcordanțe între evidența contabilă și Registrul Bunurilor Imobile. Unele clădiri și terenuri înregistrate în contabilitatea ministerului apar ca fiind deținute de alte entități, în timp ce asupra altor bunuri nu există drepturi înregistrate oficial, ceea ce generează riscuri de pierdere a proprietății.

Auditul scoate în evidență și lipsa statelor de personal actualizate conform Hotărârii Guvernului nr. 596/2024, precum și subdimensionarea serviciului de audit intern, care funcționează cu o singură unitate în loc de trei. În plus, 24 de conducători interimari din subordinea MMPS activează cu depășirea termenului legal de interimat.

Curtea de Conturi a reiterat un șir de recomandări anterioare rămase neimplementate, printre care: supraevaluarea activelor nemateriale cu 24,7 milioane lei, nerealizarea unui proiect investițional de 67 milioane lei destinat lichidatorilor de la Cernobîl, și nerecuperarea unei creanțe expirate de 712 mii lei, aflată în vizorul organelor de drept.

Total
0
Shares
Total
0
Share