Un bărbat în vârstă de 47 de ani a fost omorât cu un topor de soția sa. Tragedia a avut loc în satul Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni, noaptea trecută, transmite Timpul.md.
Bărbatul a venit acasă în stare de ebrietate, iar între cei doi s-a iscat o ceartă. Bărbatul a luat un topor și a amenințat-o pe femeie că o omoară. În timpul altercației femeia i-a luat toporul și a lovit-o în cap pe victimă. În urma traumelor, bărbatul a decedat.
La scurt timp, suspecta a chemat oamenii legii și a mărturisit ceea ce a făcut. Corpul bărbatului urmează să fie expus expertizei medico-legale pentru a determina cum a suvenit decesul.
Conform surselor, și femeia ar fi fost în stare de ebrietate. Poliția a pornit o anchetă și cercetează cazul.