Apple a fost amendată în Rusia pentru ”propagandă LGBT” și nerespectarea cenzurii online

Un tribunal din Moscova a amendat compania Apple cu 10,5 milioane de ruble (aproximativ 130.500 de dolari) în patru procese administrative, trei dintre acestea fiind legate de încălcarea legii ruse privind „propaganda LGBT”. Decizia a fost anunțată luni, potrivit agenției Reuters.

Tribunalul Tagansky a constatat că Apple Distribution International Ltd. a comis trei contravenții privind „promovarea relațiilor sexuale netradiționale”, aplicând câte o amendă de 2,5 milioane de ruble pentru fiecare caz. O a patra amendă, de 3 milioane de ruble, a fost emisă pentru refuzul companiei de a restricționa accesul la conținut considerat ilegal în Rusia.

Apple nu a comentat public decizia, iar procesele s-au desfășurat cu ușile închise, ceea ce a limitat accesul la detalii.

Amenzile vin în contextul intensificării represiunii autorităților ruse asupra comunității LGBT, pe care regimul Putin o consideră „extremistă” și simbol al „decăderii morale” occidentale.

Total
0
Shares
Total
0
Share