Ultimele tronsoane ale Autostrăzii Unirii intră în licitație: lucrări de peste 9 miliarde de lei în județul Iași

Compania Națională de Investiții Rutiere, din România, a transmis spre publicare în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) documentația pentru atribuirea contractelor de proiectare și execuție aferente tronsoanelor 3, 4 și 5 ale Autostrăzii A8 – cunoscută și ca Autostrada Unirii.

Tronsonul 3, care leagă Letcani (DN28) de DN24 (Iași), are o lungime de 17,7 kilometri, o valoare estimată de 5,2 miliarde lei, iar termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 25 august 2025. Tronsonul 4, cuprins între DN24 (Iași) și Golăiești, măsoară 12,7 kilometri și are o valoare estimată la 4,1 miliarde lei; ofertele pot fi depuse până la 1 septembrie 2025.

Pentru tronsonul 5, care include sectorul Golăiești – Vamă (Pod peste Prut la Ungheni), lungimea este de 2,77 kilometri, cu o valoare estimată de 267 milioane lei. Termenul pentru depunerea ofertelor este 28 iulie 2025.

„Vorbim de ultimele trei tronsoane care întregesc Autostrada Unirii. Cel mai mare proiect de infrastructură pentru județul Iași și întreaga regiune de Nord-Est se va înfăptui”, a declarat președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.

Durata de implementare pentru tronsoanele 3 și 4 este de 46 de luni (10 luni pentru proiectare și 36 pentru execuție), iar pentru tronsonul 5 – 18 luni.

Proiectele sunt finanțate din fonduri europene nerambursabile prin Programul Transport 2021–2027 și din fonduri de la Bugetul de Stat.

Total
0
Shares
Total
0
Share