Sisteme informatice indisponibile temporar la Aeroportul Internațional Chișinău. Pasagerii sunt avertizați despre posibile întârzieri

Aeroportul Internațional Chișinău a informat luni că unele dintre sistemele sale informaționale sunt „temporar indisponibile din motive tehnice”, ceea ce afectează parțial activitatea normală a aeroportului.

„Stimați pasageri, vă informăm că, la acest moment, anumite sisteme informaționale ale Aeroportului Internațional Chișinău sunt temporar indisponibile din motive tehnice, iar unele servicii aeroportuare pot înregistra întârzieri sau funcționări limitate”, se precizează în anunțul oficial publicat de administrația aeroportuară.

Reprezentanții aeroportului dau asigurări că „echipele specializate intervin deja pentru remedierea situației în cel mai scurt timp posibil”. Totodată, aceștia își cer scuze pentru disconfortul creat și mulțumesc pasagerilor pentru răbdare: „Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente create și vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare.”

„Vom reveni cu informații actualizate pe măsură ce situația evoluează”, adaugă comunicatul oficial.

Pasagerii sunt sfătuiți să consulte platformele oficiale ale Aeroportului Internațional Chișinău pentru detalii suplimentare privind zborurile și reluarea integrală a serviciilor.

Total
0
Shares
Total
0
Share