Un angajat al Penitenciarului nr.13 din Chișinău a fost reținut și plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind învinuit că ar fi facilitat evadarea unei deținute, potrivit Procuraturii Generale, care a confirmat informația pe 9 iunie prin vocea Violinei Moraru, responsabilă de comunicare.
Fapta s-a produs la sfârșitul săptămânii trecute, când o deținută în vârstă de 23 de ani, originară din Ucraina, a evadat din Penitenciarul nr.13. Tânăra nu a fost încă localizată.
Procurorii au deschis o cauză penală, iar angajatul penitenciarului este cercetat pentru înlesnirea evadării, însă nu își recunoaște vinovăția. Urmărirea penală este în desfășurare.
Între timp, directorul instituției a fost suspendat din funcție, în așteptarea clarificării tuturor circumstanțelor.