Ambasada Republicii Moldova în Israel își suspendă activitatea consulară obișnuită din motive de securitate

Ambasada Republicii Moldova în Statul Israel a anunțat suspendarea temporară a activității secției consulare pentru serviciile ordinare, oferind doar asistență de urgență, în contextul deteriorării situației de securitate din regiune.

Decizia a fost luată din cauza riscurilor generate de atacurile cu rachete, în timp ce spațiul aerian al Israelului rămâne închis pe o perioadă nedefinită. Cetățenii moldoveni sunt îndemnați să respecte instrucțiunile autorităților israeliene privind adăpostirea și să contacteze ambasada doar pentru cazuri excepționale, precum eliberarea titlului de călătorie.

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a recomandat cetățenilor moldoveni aflați în Israel să părăsească teritoriul țării pe durata conflictului, precizând că evacuarea este posibilă doar prin punctele de frontieră terestre deschise către Egipt și Iordania.

Pentru sprijin, moldovenii din Israel pot apela la următoarele numere de urgență ale ambasadei:
+972 522 787 326
+972 527 789 772

 

Total
0
Shares
Total
0
Share