O femeie de 23 de ani a născut o fetiță la domiciliu, vineri, 13 iunie, în urma unei intervenții prompte a echipei de ambulanță. Nașterea a avut loc în satul Căzănăști, raionul Telenești, fiind asistată de specialiștii PAMU din localitate.
Potrivit CNAMUP, apelul a fost făcut la ora 16:56 de soțul pacientei, care a anunțat că femeia are contracții frecvente. Ambulanța a ajuns în 5 minute, iar echipa medicală a constatat că parturienta, aflată la a treia naștere, era în săptămâna 38 de sarcină.
Fetița s-a născut spontan, cu greutatea de 3 000 de grame și scor Apgar de 8 puncte. Nașterea a decurs fără complicații datorită intervenției rapide și profesioniste.
Mama și nou-născutul au fost transportați în stare satisfăcătoare la maternitatea Spitalului Raional Orhei.