O nouă rundă de consultări politice interministeriale moldo-ucrainene a avut loc astăzi, la nivel de secretar de stat și viceministru de externe. Delegația Republicii Moldova a fost condusă de secretarul de stat Sergiu Mihov, iar cea ucraineană – de viceministrul afacerilor externe, Olexandr Mischenko.
Discuțiile s-au desfășurat în contextul consolidării relațiilor bilaterale și au vizat întregul spectru al cooperării dintre cele două țări, inclusiv în domeniile politic, economic, energetic, umanitar, de securitate și protecție a mediului. Oficialii au reconfirmat deschiderea pentru extinderea colaborării și în alte domenii de interes comun.
Partea moldoveană a reiterat interesul pentru reluarea activității Comisiei interguvernamentale de colaborare comercial-economică, iar în plan european, ambele delegații au subliniat importanța sprijinului reciproc în parcursul de integrare în Uniunea Europeană.
Totodată, secretarul de stat Sergiu Mihov a reafirmat susținerea Republicii Moldova pentru o pace durabilă în Ucraina, în contextul agresiunii ruse, și angajamentul de a sprijini toate eforturile internaționale pentru restabilirea securității regionale.