Italia este paralizată de o grevă generală în transporturi

Italia este afectată vineri, 20 iunie, de o grevă generală în domeniul transporturilor, denumită de presa locală „vinerea neagră”, care perturbă grav traficul aerian, feroviar și transportul public local.

Greva a fost declanșată de personalul din transporturi pentru a atrage atenția asupra condițiilor de muncă și a nemulțumirilor sociale. În sectorul feroviar, oprirea activității este programată până la ora 21, iar în aeroporturi sunt afectați operatorii de bagaje, șoferii de autobuze interne și personalul de la sol, atât din cadrul aeroporturilor, cât și din companiile de servicii externe.

Ministerul Afacerilor Externe din România a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află sau tranzitează Italia, avertizând asupra riscului de întârzieri și anulări de zboruri și trenuri, precum și asupra blocajelor în traficul rutier pe autostrăzi.

Călătorii sunt sfătuiți să verifice cu cel puțin 48 de ore înainte statusul zborurilor pe site-urile aeroporturilor și ale companiilor aeriene. În caz de anulare, pasagerii pot beneficia de rerutare gratuită sau rambursare.

Total
0
Shares
Total
0
Share