Congresul Mondial al Viei și Vinului, desfășurat în perioada 16-20 iunie la Chișinău, s-a încheiat cu adoptarea a 14 rezoluții în domenii precum Viticultură, Oenologie, Economie, Drept, Siguranță și Sănătate. Cele mai importante decizii vizează prevenirea epidemiilor de Flavescense dorée, actualizarea standardului internațional OIV pentru etichetare și noi ghiduri privind reducerea consumului excesiv de vin.
Evenimentul, organizat de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV) în colaborare cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și Oficiul Național al Viei și Vinului, a reunit 500 de experți din 51 de state. ”A fost o mare onoare pentru Republica Moldova să găzduiască acest congres internațional. Este o recunoaștere a calității vinurilor noastre”, a declarat Ștefan Iamandi, director al Oficiului Național al Viei și Vinului.
În cadrul congresului, Gheorghe Arpentin, lider al sectorului vitivinicol din Moldova, a fost distins cu o distincție de merit, alături de alți trei experți internaționali. ”Gheorghe Arpentin a contribuit esențial la transformarea sectorului vitivinicol din Moldova și la lansarea brandului de țară Wine of Moldova”, a afirmat John Barker, director general al OIV.
Congresul a inclus 300 de sesiuni de discuții și vizite la vinării renumite din Moldova, marcând începutul celui de-al doilea centenar al OIV. ”Calitatea vinului moldovenesc și raportul său preț-calitate sunt excepționale”, a menționat Adrian Oelofse, reprezentant al industriei vinului din Africa de Sud.