Termenul limită pentru achitarea impozitului pe imobil și teren expiră astăzi

Cetățenii care dețin imobile sau terenuri dobândite până la 31 martie trebuie să achite impozitul aferent până astăzi, 30 iunie, pentru a evita penalitățile, anunță Serviciul Fiscal de Stat (SFS).

Începând cu 1 iulie, pentru fiecare zi de întârziere se vor aplica majorări. Contribuabilii pot verifica suma datorată pe portalul oficial al SFS, www.sfs.md, folosind semnătura electronică, în secțiunea „Fișa bunului imobil”.

Modalități de achitare:

Online, prin serviciul MPay

Fizic, la ghișeele bancare sau oficiile poștale

Eventualele sume achitate în plus pot fi compensate sau returnate printr-o solicitare electronică în Cabinetul personal al contribuabilului.

Pentru detalii suplimentare, cetățenii pot contacta primăriile sau apela gratuit linia de informare a Fiscului la 0 8000 1525.

Total
0
Shares
Total
0
Share