Guvernul Republicii Moldova a aprobat inițierea negocierilor cu Irlanda privind semnarea unui Acord de recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere. Decizia a fost luată pentru a facilita preschimbarea permiselor auto de către cetățenii moldoveni stabiliți în Irlanda și viceversa, fără susținerea unor probe teoretice sau practice.
Acordul va contribui la fluidizarea traficului rutier între cele două state și va consolida cooperarea moldo-irlandeză în domeniile transporturilor, siguranței rutiere și afacerilor interne.
Republica Moldova are deja încheiate acorduri similare cu Letonia, Spania, Grecia, Israel, Turcia, Albania și Lituania. Un Acord cu Franța a fost parafat, iar cu Germania există o Declarație comună de intenție.