Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunțat trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din România, pentru promovarea în public a cultului unor persoane condamnate pentru crime de război, precum și a ideilor fasciste, legionare și xenofobe.
Potrivit rechizitoriului, în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, inculpatul a comis cinci acte materiale de promovare a concepțiilor interzise de lege, fiind acuzat de încălcarea art. 5 din O.U.G. 31/2002, în formă continuată. Printre acțiunile reținute se numără elogierea mareșalului Ion Antonescu, imitarea discursurilor și gesturilor acestuia în public, inclusiv efectuarea salutului legionar la un protest din 2 octombrie 2021, în Piața Universității.
Procurorii au arătat că Georgescu a susținut în spațiul public idei cu caracter pro-legionar, a glorificat Mișcarea Legionară și a promovat figuri istorice precum Corneliu Zelea Codreanu, Ion Moța și Ion Antonescu, în încercarea de a rescrie percepția istorică asupra acestor personaje.
Dosarul a fost înaintat spre judecare Judecătoriei Sectorului 1 București. Călin Georgescu se află sub control judiciar.
Precizăm că trimiterea în judecată nu înfrânge prezumția de nevinovăție.