Un val de frig sever a lovit Argentina în ultimele zece zile, provocând moartea a cel puțin nouă persoane și doborând recorduri de temperatură în mai multe regiuni ale țării, potrivit AFP și ONG-ului Proyecto 7.
Serviciul național de meteorologie a raportat miercuri -1,9°C la Buenos Aires, cea mai scăzută temperatură din ultimii 34 de ani, iar în suburbia El Palomar, situată la 25 kilometri de capitală, s-au înregistrat -7,4°C – un record din ultimele 58 de ani. În Miramar, pe coasta atlantică, a nins pentru prima dată în 12 ani.
Cel mai friguroasă zonă a fost Maquinchao, localitate din Patagonia aflată la 1 400 kilometri sud de Buenos Aires, unde temperaturile au coborât până la -18°C, departe însă de recordul național de -35°C înregistrat în 1991.
ONG-ul Proyecto 7, care oferă sprijin persoanelor fără adăpost, a raportat că nouă oameni au murit din cauza hipotermiei în această perioadă, deși bilanțul nu a fost confirmat oficial. Printre victime se numără un bărbat de aproximativ 60 de ani, găsit mort luni în fața unui garaj din Mar del Plata, și un altul descoperit marți pe o bancă din Paraná.
În noiembrie 2024, în Buenos Aires trăiau pe străzi circa 4 050 de persoane, în creștere cu 23% față de anul precedent, ceea ce amplifică riscurile în fața fenomenelor meteorologice extreme.