Președintele Partidului „Mișcarea Respect Moldova”, Marian Lupu, a anunțat consolidarea echipei în raionul Nisporeni, prin aderarea primarului comunei Șișcani, Vladimir Bodean, aflat la al cincilea mandat, împreună cu șase consilieri locali.
„Îi urez bun-venit în echipa Partidului „Mișcarea Respect Moldova” domnului Vladimir Bodean, primarul comunei Șișcani, raionul Nisporeni, un lider cu o vastă experiență și un om respectat în comunitate”, a declarat Marian Lupu.
Liderul formațiunii a subliniat că Bodean „cunoaște în profunzime realitățile și dificultățile cu care se confruntă atât administrația locală, cât și cea centrală” și s-a arătat convins că „va contribui activ la identificarea și promovarea unor soluții reale pentru problemele oamenilor”.
„Decizia domniei sale de a adera la echipa „Respect Moldova” este o confirmare a faptului că formațiunea noastră devine tot mai puternică și atrage lideri care împărtășesc aceleași valori: responsabilitate, profesionalism și respect față de cetățeni. Obiectivele noastre strategice și viziunea pentru dezvoltarea Moldovei coincid cu planurile și principiile domniei sale”, a adăugat Marian Lupu.
Potrivit acestuia, „împreună cu domnul primar Vladimir Bodean s-au alăturat și șase consilieri locali, consolidând și mai mult echipa noastră în raionul Nisporeni”.
„Partidul „Respect Moldova” continuă să crească și să atragă oameni valoroși, dedicați binelui comunităților și al întregii țări. Cei care doresc să contribuie cu seriozitate și respect la dezvoltarea Moldovei sunt așteptați în echipa noastră”, a conchis președintele formațiunii.