Tarlev acuză guvernarea de capturarea instituțiilor: „Este un semnal clar de alegeri falsificate”

Președintele Partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev, acuză actuala guvernare de subordonarea politică a instituțiilor fundamentale ale statului, precum Curtea Constituțională, Comisia Electorală Centrală și Curtea de Conturi. Potrivit lui, aceste autorități trebuie să fie independente pentru a asigura transparența și credibilitatea deciziilor statului.

„Curtea Constituțională, Comisia Electorală Centrală și Curtea de Conturi trebuie să fie instituții libere, nu subordonate politic guvernării. Pentru a asigura transparența și credibilitatea deciziilor statului, este esențial să garantăm independența acestor structuri fundamentale”, a declarat Tarlev.

Acesta susține că numirile recente de judecători la Curtea Constituțională au avut loc „în pripă, fără concurs, fără transparență și cu legături directe cu partidul de guvernare”. „Unii sunt chiar membri de partid, iar numirea lor, cu puțin timp înainte de campania electorală, ridică serioase semne de întrebare”, a punctat liderul formațiunii.

„Este un semnal clar de capturare a instituțiilor statului, într-o încercare periculoasă de a valida alegeri manipulate, falsificate și de a păstra controlul cu orice preț”, avertizează Tarlev, subliniind că „acest abuz de putere trebuie oprit”.

Total
0
Shares
Total
0
Share