Președintele României, Nicușor Dan, a participat sâmbătă la Congresul Partidului Național Liberal, unde a susținut un discurs în care a mulțumit liberalilor pentru direcția asumată într-un moment dificil și a subliniat nevoia de reformă profundă a societății, scrie news.ro
„În urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil şi PNL a mers în direcţia corectă. Vreau să vă mulţumesc pentru asta!”, a declarat șeful statului. El a recunoscut că, în cei 35 de ani de la Revoluție, PNL a făcut și greșeli, dar a evidențiat două merite majore ale partidului: „A ţinut direcţia corectă pentru România şi şi-a asumat decizii grele în momente grele. Acesta este un astfel de moment.”
Nicușor Dan a apreciat că asumarea guvernării de către PNL este un gest important și a atras atenția asupra responsabilităților din următorii ani.
„Suntem obligaţi să reparăm în anii care urmează toate lucrurile care au fost aşezate greşit în societate, pentru că altfel românii în 2028 nu ne vor mai ierta. Sunt foarte optimist că vom reuși să facem împreună lucrurile astea”, a afirmat președintele.
El a încercat să transmită un mesaj de încredere într-un context social marcat de îndoială: „Pentru societate este un moment de îndoială. Vreau să vă transmit şi dumneavoastră, şi românilor, convingerea că România are un viitor, nu peste 20–30 de ani, ci peste doi–trei ani.”
Șeful statului a subliniat potențialul economic al țării, menționând dinamismul sectorului privat, oportunitatea aderării la OCDE și atragerea de investiții străine:
„România are viitor şi într-un timp tangibil”, a conchis el.