În luna iunie 2025, consumul de gaze naturale în Republica Moldova a atins 16,4 milioane metri cubi, în creștere cu 9,4% față de aceeași perioadă a anului 2024, potrivit SA ”Moldovagaz”. Totodată, față de luna mai curentă, consumul a scăzut cu 11,2 milioane metri cubi, adică 40,6%.
La 30 iunie 2025, consumatorii casnici au achitat 97,7% din sumele facturate în acest an, cu 0,3% mai puțin decât în 2024. În schimb, consumatorii non-casnici au plătit 99,1% din total, în creștere cu 0,7%, iar întreprinderile din sectorul energetic și termic au menținut o rată de plată de 100%.
În aceeași perioadă, 216 consumatori au fost deconectați de la rețea din cauza datoriilor de circa 1,122 milioane lei. Alte 68 de unități au fost trecute la plata preventivă.
Nivelul general de achitare pentru gazele consumate în 2025 era de 98,8% la finele lunii iunie, echivalentul a 6,5 miliarde lei, luând în calcul modificările tarifare. Facturile pentru consumul din luna iunie au fost deja expediate și urmează a fi achitate în iulie.