VIDEO // MAN denunță dublul standard al CEC în raport cu acțiunile ilegale ale PAS

Partidul MAN
Partidul MAN

Mișcarea Alternativa Națională, parte a Blocului ALTERNATIVA, condamnă pasivitatea și dublul standard cu care Comisia Electorală Centrală tratează încălcările repetate ale Partidului Acțiune și Solidaritate, favorizând deschis partidul de guvernare în perioada preelectorală.

Victor Pruteanu, membru al Biroului Național MAN, declară: CEC apără PAS. Asta e clar, evident și constatat deja și de OSCE Office (ODIHR). Noi, MAN ALTERNATIVA, am contestat acțiunile de agitație electorală ale PAS, când ei au făcut conferință de presă pe fundalul unui banner cu sloganul „VOTEAZĂ PAS”, or este agitație electorală înainte de termen. PAS a zis că e greșeală tehnică, au uitat să schimbe bannerul instalat în 2023, la alegerile locale, iar CEC i-a rugat frumos să nu mai facă astfel de abateri, chiar dacă puteau să îi sancționeze, căci sute de mii de alegători au văzut un material de agitație electorală cu 3 luni înainte de alegeri. Dar se pare că cei din PAS nu cred că trebuie să respecte legea. Am constatat că pe 13 iulie, membrii PAS, în speță o deputată PAS și o consilieră municipală din Chișinău, repartizează ziare politice PAS, la cortul PAS, îmbrăcate în veste galbene cu inscripția „VOTEAZĂ PAS”. Probabil ei cred că CEC, dominat de partidul de guvernare, îi va salva din nou. Haideți să vedem dacă legea va triumfa sau CEC iar va da din umeri nedumerit și va zice „asta e altceva”.

MAN solicită public CEC să își exercite responsabilitățile cu imparțialitate și să asigure respectarea legii electorale de către toate partidele, fără excepție.

Cetățenii merită alegeri corecte și transparente, nu un proces electoral dominat de abuzuri tolerate instituțional.

Total
0
Shares
Total
0
Share