Ucraina a repatriat 6 057 de cadavre în baza unui acord cu Rusia, încheiat la Istanbul

Ucraina a repatriat 6 057 de corpuri neînsuflețite ale soldaților și civililor căzuți în război, în baza unui acord semnat cu Rusia la Istanbul, în 2 iunie, în timpul negocierilor de pace. Anunțul a fost făcut de Statul Major de Coordonare pentru Tratamentul Prizonierilor de Război.

Schimbul s-a desfășurat în mai multe etape și s-a încheiat pe 16 iunie. Inițial, Ucraina a primit 1 000 de cadavre, conform sursei citate de The Kyiv Independent. Potrivit părții ruse, Ucraina a returnat 19 trupuri ale soldaților ruși, iar ulterior, autoritățile ucrainene au anunțat că au predat încă 3.

Acordul de repatriere a fost unul dintre puținele rezultate ale negocierilor ruso-ucrainene desfășurate în mai și iunie la Istanbul, în ciuda lipsei de progrese privind oprirea conflictului. În același cadru, a avut loc și cel mai mare schimb de prizonieri de până acum, cu 1 000 de captivi eliberați de fiecare parte.

Kievul continuă să solicite Moscovei un schimb generalizat de prizonieri sub formula ”toți pentru toți”, însă această propunere a fost respinsă până în prezent de partea rusă. De la începutul invaziei, în martie 2022, peste 5 000 de ucraineni au fost eliberați din captivitatea rusă.

Total
0
Shares
Total
0
Share