Președintele Partidului „Mișcarea Respect Moldova”, Marian Lupu, acuză Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) că a compromis ideea integrării europene, transformând-o într-un instrument de propagandă electorală. Într-o declarație publică, liderul Respect Moldova susține că guvernarea actuală a lansat „mesaje toxice” pentru a manipula opinia publică și a-și justifica rămânerea la putere.
„În ultimii ani, PAS a compromis ideea integrării europene, reducând-o la un simplu slogan electoral, repetat obsesiv pentru a acoperi lipsa de rezultate”, a declarat Lupu.
El afirmă că partidul de guvernământ induce două „sperietori” periculoase în societate: „Ei susțin că integrarea europeană depinde exclusiv de rămânerea lor la putere, ceea ce este fals. Țările din Vest cooperează cu oricine le împărtășește valorile și interesele, indiferent de culoarea politică. O altă sperietoare este că, fără PAS la guvernare, Moldova va fi afectată de război, un mesaj absolut iresponsabil.”
În viziunea sa, adevărata integrare europeană înseamnă „stabilitate, dezvoltare economică, infrastructură modernă, servicii publice funcționale, respect față de cetățeni, instituții puternice și o clasă politică responsabilă”.
„Republica Moldova are nevoie de lideri competenți, nu de oameni întâmplători care au ajuns la putere fără viziune, care prezintă pericol pentru țară”, a adăugat liderul Respect Moldova.
Marian Lupu îndeamnă la o schimbare politică la scrutinul parlamentar din toamnă: „Această situație trebuie schimbată la alegerile parlamentare din 28 septembrie.”