Două instituții medicale din sudul Moldovei au reparat capital acoperișurile cu sprijinul CNAM

Oficiul Medicilor de Familie Vadul lui Isac (raionul Cahul) și Centrul de Sănătate Gotești (raionul Cantemir) și-au renovat capital acoperișurile în anul 2024, cu sprijinul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), în cadrul unui concurs de selectare a proiectelor investiționale din fondul de dezvoltare.

Lucrările, care au inclus demontarea vechilor structuri, montarea unui nou sistem de acoperiș și reparația componentelor exterioare, au fost finanțate cu aproximativ 240 mii lei la Vadul lui Isac și 378 mii lei la Gotești, plus 21 mii lei contribuție locală.

Reprezentanții CNAM au confirmat, în urma vizitelor de monitorizare, că proiectele au fost implementate cu succes și în conformitate cu procesele-verbale de recepție, fără a fi depistate nereguli.

Reparațiile vor îmbunătăți eficiența energetică și condițiile de muncă ale personalului medical, care acordă asistență primară pentru peste 7 500 de locuitori din cele două regiuni.

Proiectele au fost posibile datorită achitării oneste a primelor de asigurare medicală de către cetățeni.

Total
0
Shares
Total
0
Share