Primăria Chișinău anunță că vineri, 25 iulie, între orele 08:30 și 14:30, în incinta Centrului Consultativ Diagnostic de pe strada Alecu Russo 11, va avea loc o nouă acțiune de donare voluntară de sânge. Evenimentul este organizat de Pretura sectorului Rîșcani, în colaborare cu Centrul Național de Transfuzie a Sângelui și Asociația Medicală Teritorială Buiucani.
Autoritățile îndeamnă doritorii să respecte câteva recomandări esențiale: evitarea alimentelor grase cu 48 de ore înainte, abținerea de la alcool cu 72 de ore înainte, odihnă corespunzătoare, consum de lichide și un mic dejun obligatoriu în ziua donării. Participanții sunt rugați să aibă asupra lor un act de identitate.
„Donează sânge, susține ritmul vieții pe pământ!” – este mesajul transmis de organizatori.