Ambasada Republicii Moldova în Japonia avertizează cetățenii privind riscul de tsunami

Ambasada Republicii Moldova în Japonia a transmis marți o atenționare pentru cetățenii moldoveni aflați pe teritoriul nipon, în contextul unui puternic seism produs în apropiere de coasta peninsulei Kamchatka.

Potrivit alertei emise de Agenția Meteorologică Japoneză (JMA), există risc de tsunami în mai multe regiuni de pe coasta de est a Japoniei: Hokkaido, Tohoku, Kanto (inclusiv Tokyo), insulele Izu și Ogasawara, regiunea Tokai și prefectura Wakayama.

Ambasada recomandă vigilență sporită și, dacă este necesar, evacuarea imediată către zone mai înalte, în conformitate cu instrucțiunile autorităților locale. Informațiile actualizate privind ora de sosire și înălțimea valurilor pot fi consultate pe site-ul Agenției Meteorologice Japoneze.

Un cutremur puternic de magnitudine 8,8 a lovit miercuri dimineața coasta de est a Peninsulei Kamceatka din Rusia, provocând un tsunami în regiunea Pacificului de Nord și declanșând alerte și evacuări în Japonia, Hawaii, coasta de vest a SUA, China, Filipine, Noua Zeelandă și alte zone din Pacific. Epicentrul a fost localizat la 119 km est-sud-est de Petropavlovsk-Kamceatski, un oraș cu 180.000 de locuitori, la o adâncime de aproximativ 20 de km.

Total
0
Shares
Total
0
Share