Au fost înregistrate depășiri ale normelor de poluare în Chișinău și Bălți

În ultimele 24 de ore, deși factorii meteorologici au contribuit la dispersia poluanților din aer, în municipiile Chișinău și Bălți s-au înregistrat depășiri ale concentrațiilor maxime admisibile pentru media zilnică a unor substanțe toxice, potrivit datelor autorităților de mediu.

În Chișinău, s-au depășit normele sanitare astfel: dioxid de azot – de 1,4 ori, monoxid de azot – de 1,2 ori, fenol – de 1,2 ori și aldehidă formică – de 3,2 ori. În Bălți, nivelul dioxidului de azot a fost depășit de 1,3 ori.

Depășirile au fost cauzate de influența unui front atmosferic, advecția aerului rece, lipsa straturilor de reținere și ploile înregistrate, care au produs variații bruște ale concentrațiilor.

Pentru ziua de astăzi, sunt prognozate condiții meteo instabile. Variația maselor de aer și vântul moderat din nord-vest vor favoriza dispersia poluanților, însă atenuarea vântului pe timp de noapte și dimineață, precum și formarea straturilor de reținere, pot duce la acumulări de noxe în orașele monitorizate.

Total
0
Shares
Total
0
Share