Comisiile parlamentare s-au convocat în peste 1 800 de ședințe în patru ani

Comisiile permanente ale Parlamentului de legislatura a XI-a s-au întrunit, în perioada mandatului 2021–2025, în 1 888 de ședințe, potrivit datelor statistice prezentate de Legislativ.

Cele mai active au fost Comisia juridică, numiri și imunități – cu 255 de ședințe, Comisia economie, buget și finanțe – cu 224 și Comisia politică externă și integrare europeană – cu 204 ședințe.

În total, comisiile au aprobat 2 535 de rapoarte și 777 de corapoarte, cele mai multe dintre acestea fiind elaborate de Comisia economie, buget și finanțe (852 de rapoarte și 101 corapoarte), Comisia juridică (498 și 96) și Comisia protecție socială, sănătate și familie (321 și 58). Totodată, au fost votate 5 121 de avize, majoritatea venind din partea comisiilor de administrație publică (796), mediu (793) și protecție socială (738).

Din cele 11 comisii permanente, 8 au fost conduse de deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate, iar 3 – de membri ai Blocului Comuniștilor și Socialiștilor. Componența comisiilor a fost stabilită conform reprezentării proporționale în Parlament.

În aceeași perioadă, Biroul permanent al Parlamentului s-a întrunit în 154 de ședințe, adoptând 127 de hotărâri și examinând 173 de chestiuni.

Total
0
Shares
Total
0
Share