APOTA acuză abuzuri ale poliției după protestul din fața Delegației UE și anunță măsuri legale

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) a denunțat abuzurile comise de poliție după protestul din fața sediului Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, din 22 iulie 2025. Într-un comunicat emis astăzi, APOTA informează că mai multe echipaje ale Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) au fost amplasate pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, unde au stopat șoferii microbuzelor participante la protest și le-au întocmit ilegal procese verbale contravenționale.

„Această măsură represivă a fost organizată și coordonată de conducerea IGP și INSP ca metodă de răzbunare pentru criticile aduse conducerii MAI pentru promovarea și protejarea schemelor de corupție din cadrul IGP/INSP, precum și pentru elaborarea și promovarea unui proiect de Hotărâre de Guvern care în mod vădit contravine legislației UE, la care în mod obligatoriu trebuie să ne aliniem”, se arată în comunicatul APOTA.

Asociația consideră că abuzurile comise de conducerea IGP și INSP, precum și de inspectorii care au executat aceste indicații ilegale, reprezintă o încălcare gravă a drepturilor garantate de articolul 11 al Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO). „Aceste abuzuri demonstrează existența unei stări de fapt – statul polițienesc și nivelul de putrefacție al poliției care vine de la conducerea acesteia”, afirmă APOTA.

În același timp, APOTA subliniază că măsurile represive adoptate de poliție „demonstrează că poliția nu servește legii și societății, nu protejează democrația, dar este concentrată pe schemele proprii de corupție care sunt dirijate de conducerea MAI, IGP și INSP”.

Asociația a acordat asistență juridică participanților la protest, iar o parte semnificativă a materialelor contravenționale întocmite în urma protestului din 22 iulie 2025 sunt contestate în instanțele de judecată. „O bună parte din materialele contravenționale sunt contestate în instanțele de judecată. Vom urmări mersul acestora și vom face publice rezultatele examinării lor”, a declarat APOTA.

De asemenea, APOTA informează că se finalizează o plângere împotriva conducerii IGP, INSP, inspectorilor INSP și a autorităților Primăriei Chișinău pentru încălcarea art. 11 al CEDO în timpul protestului din 22 iulie 2025. „Plângerea va fi depusă în curând la CNA și va fi făcută publică imediat ce va fi semnată”, a adăugat APOTA.

Asociația va informa partenerii externi despre „încălcarea gravă a drepturilor fundamentale” și despre represiile la care sunt supuși cetățenii. „Această adresare va fi făcută publică și va include detalii despre protejarea schemelor de corupție la nivel înalt și intenția de a le legaliza prin adoptarea unor reglementări contrare legislației UE”, a concluzionat APOTA.

Detalii suplimentare vor fi oferite în cadrul protestului programat pentru 14 august 2025, care se va desfășura în fața sediului Autorității Naționale a Transporturilor Auto (ANTA).

Total
0
Shares
Total
0
Share