RLIVE TV va difuza 58 de filme românești contemporane în cadrul proiectului „CineMADE in Romania”

Proiectul „CineMADE in Romania” – o fereastră către cinematografia românească modernă

Între 18 august și 26 octombrie 2025, RLIVE TV va prezenta, zilnic de la ora 21:00, 58 de filme românești recente, în cadrul proiectului „CineMADE in Romania”, realizat de Fundația INFO LIVE și Realitatea Film, cu sprijinul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.

Selecția cuprinde producții premiate și semnate de regizori precum Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu, Radu Muntean, Tudor Giurgiu, Anca Damian, Radu Jude și Cristi Puiu. Printre titluri: „Libertate”, „A fost sau n-a fost”, „Întregalde”, „Tata mută munții” și „Occident”.

„Scopul acestui proiect este de a aduce mai aproape de publicul din Republica Moldova producțiile cinematografice actuale ale României și de a contribui la consolidarea identității culturale românești”, a declarat Sergiu Scobioală, consultant al proiectului.

RLIVE TV este disponibil gratuit în toate rețelele de cablu, IPTV și pe multiplexul digital terestru din Republica Moldova. Lista completă a filmelor poate fi consultată mai jos.

CineMade in Romania 2025 by realitateafilm

Total
0
Shares
Total
0
Share