În perioada 4–10 august 2025, Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) a înregistrat 14 871 de solicitări la ambulanță.
Au fost raportate 49 de urgențe toxice, dintre care 19 provocate de alte substanțe, 16 de medicamente și 14 de alcool. În aceeași perioadă, echipele medicale au intervenit în 128 de cazuri cauzate de agenți fizici, chimici și de mediu: 93 de mușcături sau înțepături de animale și insecte, 29 de arsuri și 4 insolații.
Ambulanțele au fost chemate la 91 de accidente rutiere, soldate cu 104 persoane rănite. Dintre acestea, 88 de pacienți, inclusiv 22 de copii, au fost transportați la spital.
Totodată, au fost înregistrate 16 urgențe alergologice, iar 11 pacienți au fost diagnosticați cu șoc anafilactic provocat de venin de albine sau viespi.