A început sezonul de vânătoare. Poliția de Frontieră reamintește regulile pentru zona de frontieră

Sezonul de vânătoare a fost deschis în data de 15 august și va dura până în 31 martie 2026. În acest context, Poliția de Frontieră atrage atenția vânătorilor asupra respectării normelor legale, în special pentru cei care intenționează să practice vânătoarea în zona de frontieră.

Accesul este permis doar pe baza unui aviz emis de Poliția de Frontieră, care poate fi solicitat online prin Sistemul Informațional „e-Permis”. Documentul confirmă dreptul de a vâna într-un sector și într-o perioadă specificată și este obligatoriu inclusiv pentru locuitorii din zona de frontieră.

Conform Legii nr. 28/2024, vânătoarea este interzisă pe o lățime de 1 000 de metri de la linia frontierei spre interiorul țării. Tragerea cu arma și urmărirea vânatului peste frontieră sunt strict interzise, iar vânătoarea este permisă doar ziua, în perioada luminoasă.

De asemenea, vânătorii trebuie să informeze Sectorul Poliției de Frontieră la începutul și la finalul activității și să colaboreze cu autoritățile, prezentând avizul la cerere. Orice incident trebuie raportat imediat.

Poliția de Frontieră recomandă consultarea legislației pe www.legis.md și utilizarea platformei „e-Permis” pentru obținerea avizului. Informații suplimentare pot fi obținute la Linia Verde: +373 22 259 717.

Total
0
Shares
Total
0
Share