Alexandru Gaidarlî a câștigat medalia de argint la Campionatul Mondial U-20 la lupte

Luptătorul de stil liber Alexandru Gaidarlî, originar din satul Copceac, UTA Găgăuzia, a cucerit prima medalie pentru Republica Moldova la Campionatul Mondial de lupte pentru sportivii sub 20 de ani, obținând argintul la categoria de greutate până la 70 kg, după ce a pierdut finala în fața americanului Peter John Duke.

Până în finală, Gaidarlî a trecut succesiv de georgianul Goga Otinashvili (13-3), polonezul Dominik Jacub Jagusz (14-3), sportivul neutru Islam Aslanovitch Kazharov (8-3) și azerul Nurlan Aghazada (7-4).

Un alt luptător de stil liber, Ion Bulgaru, se află la o victorie distanță de medalia de bronz, urmând să dispute finala mică a categoriei de 57 kg cu un adversar venit din recalificări.

Deplasarea lotului național la mondialele U-20 din Samokov, Bulgaria, a fost susținută financiar de Ministerul Educației și Cercetării.

Total
0
Shares
Total
0
Share