Procuratura Bălți a deferit justiției un șef de Secție din cadrul Spitalului raional Florești, acuzat de 12 episoade de corupere pasivă și 5 episoade de trafic de influență.
Ancheta a arătat că, între septembrie 2024 și ianuarie 2025, învinuitul a pretins și primit bani pentru efectuarea înscrierilor și aplicarea semnăturilor în fișele de trimitere pentru expertizarea capacității de muncă și determinarea dizabilității solicitanților. De asemenea, acesta a încercat să influențeze alți medici pentru a comite aceleași acțiuni.
La moment, învinuitul este cercetat în stare de libertate și a refuzat să facă declarații în cadrul urmăririi penale.
Pentru corupere pasivă, acesta riscă amendă de până la 100 000 lei și interdicția de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita anumite activități până la 5 ani pentru fiecare episod. Pentru trafic de influență, pedeapsa poate ajunge la amendă de până la 200 000 lei sau închisoare de până la 7 ani pentru fiecare episod.
Cercetarea cazului a fost condusă de procurorii Procuraturii Bălți și efectuată de Direcția Generală Teritorială Nord a Centrului Național Anticorupție.