Zelenski s-a declarat deschis pentru un summit cu Putin în Europa sau Turcia

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat miercuri, 20 august, la Kiev, că este de acord cu organizarea unei întâlniri cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, pe teritoriul unor state europene neutre, precum Elveția sau Austria, ori în Turcia, dar a exclus Moscova și Budapesta ca posibile locații.

Zelenski a subliniat că „o întâlnire la Moscova nu poate avea loc”, iar Budapesta nu este o opțiune din cauza lipsei de sprijin constant al Ungariei pentru Ucraina și opoziției acesteia față de aderarea la Uniunea Europeană.

Declarațiile vin în contextul în care președintele SUA, Donald Trump, a avansat data de 22 august ca posibil moment pentru o întrevedere cu Putin și Zelenski, după discuțiile purtate la Washington pe 18 august. Germania a indicat că o reuniune ar trebui să aibă loc în următoarele două săptămâni, însă Rusia nu și-a confirmat încă participarea.

„Acum trebuie să fie un pas din partea Rusiei. Dorim să obținem în 7 – 10 zile o claritate privind arhitectura garanțiilor de securitate și, cu aceasta, să mergem spre o întâlnire în format trilateral”, a declarat Zelenski, adăugând că Ucraina se așteaptă la o reacție fermă a Statelor Unite dacă partea rusă refuză dialogul.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share