Republica Moldova a atras peste 222 de mii de turiști în prima jumătate a anului

Republica Moldova a înregistrat peste 222 de mii de turiști în primele șase luni ale anului, cu 10 mii mai mulți decât în aceeași perioadă din 2024, potrivit datelor prezentate de Biroul Național de Statistică.

Cele mai mari creșteri au fost raportate la pensiunile turistice și agroturistice, hoteluri și tabere de vacanță, iar în medie, un turist a petrecut aproape patru zile în țară.

Potrivit autorităților, jumătate dintre vizitatori au venit din statele vecine: Ucraina a generat 34,5% din totalul turiștilor străini, iar România – 20,3%. De asemenea, turiști au venit și din SUA, Turcia, Germania, Israel, Italia, Polonia, Regatul Unit și Franța.

Majoritatea sosirilor au fost înregistrate în Chișinău, care a găzduit peste 70% dintre turiști. Regiunile Centru și Nord au avut aproximativ 20% și, respectiv, 6% din total, în timp ce Sudul și UTA Găgăuzia au atras cote reduse.

Autoritățile menționează că interesul crescut pentru Moldova este susținut de turismul intern, promovarea pensiunilor și zonelor rurale, ospitalitatea locală și diversificarea ofertelor turistice.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share