SpaceX a fost nevoită să amâne luni cea mai recentă lansare a prototipului rachetei Starship, din cauza condițiilor meteo nefavorabile din Texas. Zborul de testare, al zecelea de până acum, este reprogramat pentru marți.
Gigantul din oțel inoxidabil, cu o înălțime de 123 de metri, urma să decoleze de la baza stelară a companiei din sudul Texasului. Este a doua amânare consecutivă, după ce duminică o scurgere a sistemului terestru a împiedicat lansarea.
Misiunea are ca scop testarea etapei superioare – ”Starship” – prin zbor în jurul lumii și amerizare în Oceanul Indian. Vor fi verificate materiale noi pentru scuturile termice și se va încerca lansarea unor sateliți Starlink simulați. De această dată, treapta ”Super Heavy” nu va fi recuperată cu ajutorul brațelor turnului, ci va viza o aterizare controlată în Golful Mexic.
Întârzierile repetate ridică semne de întrebare privind calendarul programului Artemis al NASA, care se bazează pe o versiune modificată a navei Starship pentru a trimite astronauți pe Lună până la mijlocul anului 2027.