Un judecător din Chișinău a fost atacat cu o cheie de gaz în instanță

Un judecător de la Judecătoria Centru din Chișinău a fost atacat în 22 august cu o cheie de gaz de un bărbat nemulțumit de o decizie, informează surse judiciare, informează telegraph.md, cu referire la TVR Moldova.

Incidentul s-a produs imediat după ce magistratul a emis o ordonanță de protecție într-un caz de violență în familie, în care tatăl era acuzat de agresiune asupra fiicei sale.

În urma atacului, judecătorul și o persoană care însoțea victima au fost loviți, iar martorul a fost spitalizat. Agresorul a fost reținut de poliție și plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru huliganism, iar autoritățile efectuează expertize pentru a stabili gravitatea rănilor.

Livia Mitrofan, membră a Consiliului Superior al Magistraturii, a declarat că, deși instanțele beneficiază de pază la intrare și ieșire, aceasta nu este suficientă pentru protejarea judecătorilor în timpul ședințelor. În prezent, polițiștii de sector pot fi citați în instanță, dar prezența lor nu este obligatorie. CSM intenționează să discute cu Inspectoratul General de Poliție pentru a selecta cauzele cu risc mai mare și a asigura prezența polițiștilor în ședințe.

Total
0
Shares
Total
0
Share