Vicepremierul și ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, efectuează astăzi, 26 august, o vizită de lucru la București.
Popșoi va participa în calitate de invitat special la Reuniunea Anuală a Diplomației Române, eveniment tradițional care reunește șefii misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României din străinătate, membri ai conducerii Ministerului Afacerilor Externe, precum și înalți oficiali români și europeni.