Ministerul Educației și Cercetării a anunțat lansarea turului III al concursului de repartizare a tinerilor specialiști în instituțiile de învățământ general, pentru anul de studii 2025–2026. În întreaga țară sunt disponibile sute de posturi vacante pentru cadre didactice, atât în orașe mari precum Chișinău, Bălți, Cahul, Orhei, Soroca, Hîncești, Ungheni și Căușeni, cât și în sate și centre raionale.
Posturile acoperă discipline variate: matematică, fizică, chimie, biologie, geografie, istorie, limba română, limba rusă, limbi străine, informatică, educație tehnologică, muzică, arte plastice, dans, educație fizică, dar și funcții pentru învățământul primar și educatori de grădiniță.
Concursul este deschis pentru absolvenții de până la 35 de ani din pedagogie, științele educației sau domenii conexe cu modul psihopedagogic, inclusiv pentru cei care și-au finalizat studiile peste hotare și au diplome recunoscute. Înscrierile se fac până la 21 septembrie 2025, iar rezultatele vor fi publicate pe 26 septembrie.
Tinerii repartizați vor beneficia de o indemnizație unică de până la 200 000 lei, reducerea normei didactice, compensații pentru chirie și utilități, până la 62 de zile de concediu anual și sprijinul unui cadru mentor.
Lista completă a funcțiilor și posturilor vacante poate fi consultată pe pagina Ministerului Educației și Cercetării.