PLDM cere CSJ să-și revizuiască decizia din 2 septembrie

Vlad Filat, președintele PLDM

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a solicitat Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție revizuirea deciziei definitive pronunțate la 2 septembrie 2025, în dosarul nr. 3ra-633/25, prin care formațiunea a fost exclusă abuziv din competiția electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie.

PLDM subliniază că recursul declarat de Comisia Electorală Centrală a fost examinat fără notificarea efectivă a părților, contrar prevederilor Codului administrativ. Partidul a aflat despre soluția pronunțată abia la ora 22:38, după încheierea ședinței de judecată. Această lipsă de transparență a privat PLDM de posibilitatea de a participa la ședință, de a-și susține apărările și de a cere recuzarea completului de judecată, afectând grav dreptul la apărare și principiul procesului echitabil.

Mai mult, Curtea Supremă de Justiție a depășit cadrul legal al recursului, admițând rejudecarea în fond a faptelor și pronunțând o hotărâre contrară normelor procedurale. În plus, recursul CEC a fost îndreptat împotriva unei persoane fizice, Vlad Filat, și nu împotriva PLDM – reclamantul real în proces. Cu toate acestea, instanța a tratat cauza ca și cum intimatul ar fi fost partidul, emițând o hotărâre asupra drepturilor unei părți care nu fusese corect indicată. O asemenea contradicție procedurală flagrantă contravine nu doar legislației naționale, ci și jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului.

PLDM atrage atenția și asupra denaturării probelor esențiale privind respectarea termenului de depunere a actelor, confirmată de Agenția Servicii Publice, dar ignorată de instanță. În loc să valorifice datele oficiale, CSJ a aplicat o interpretare formalistă și restrictivă, transformând dreptul de a participa la alegeri într-un privilegiu teoretic, și nu într-o garanție reală, protejată de Constituția Republicii Moldova și de tratatele internaționale.

Prin aceste vicii grave de procedură și de fond, decizia Curții Supreme de Justiție nu doar că a lipsit PLDM de dreptul său legitim de a participa la competiția electorală, ci a afectat însăși substanța principiului democratic, reducând pluralismul politic și limitând dreptul cetățenilor de a-și exprima liber opțiunea.

PLDM solicită menținerea hotărârii Curții de Apel Centru din 28 august 2025, completată cu obligația impusă CEC de a adopta o decizie deliberată și motivată privind includerea partidului în lista formațiunilor cu drept de participare la alegeri.

Totodată, formațiunea anunță că, în cazul în care justiția națională nu va repara abuzul comis, va sesiza Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru a apăra nu doar drepturile proprii, ci și caracterul liber și echitabil al alegerilor din Republica Moldova.

PLDM reafirmă că va utiliza toate căile legale interne și internaționale pentru a-și apăra drepturile și pentru a garanta respectarea standardelor democratice și a statului de drept.

PLDM, comunicat de presă

Total
0
Shares
Total
0
Share