Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a anunțat că și-a luat concediu din cont propriu pentru a participa la campania electorală a alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025.
„Pe 3 septembrie am solicitat și mi-a fost aprobat concediu din cont propriu și neplătit pentru 8 zile calendaristice – la datele de 4, 9, 11, 15, 16, 22, 23 și 25 septembrie – pentru a mă implica în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025”, a declarat Buzu.
El a precizat că decizia a fost luată pentru a respecta principiile transparenței și separării clare dintre funcția publică și activitatea politică. „Am informat în scris observatorii acreditați de Comisia Electorală Centrală”, a subliniat ministrul.
Potrivit lui Buzu, pe durata concediului atribuțiile sale la Ministerul Muncii și Protecției Sociale vor fi preluate de Secretarul General, pentru a asigura continuitatea activității instituției.
Alexei Buzu va desfășura campania electorală în favoarea PAS.