Fostul adjunct SIS, acuzat de trădare, dus la Curtea de Apel București cu propunere de arestare

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat de trădare și transmiterea de informații secrete către KGB din Belarus, va fi prezentat miercuri, 10 septembrie, la Curtea de Apel București, unde procurorii DIICOT cer arestarea sa preventivă. Procesul este programat pentru ora 14:00, informează agerpres.ro

Bălan, în vârstă de 47 de ani, cu dublă cetățenie română și moldovenească, a fost reținut marți pentru 24 de ore, după aproape opt ore de audieri la sediul DIICOT. El fusese ridicat luni la Timișoara și adus la București sub escortă.

Potrivit DIICOT, în perioada 2024–2025, fostul ofițer SIS ar fi divulgat informații secrete de stat către ofițeri ai KGB Belarus, în cadrul a două întâlniri desfășurate la Budapesta, primind instrucțiuni și plăți pentru serviciile prestate.

Ancheta, desfășurată sub coordonarea EUROJUST, a beneficiat de sprijinul serviciilor de informații și al procurorilor din România, Ungaria, Cehia și Republica Moldova.

Total
0
Shares
Total
0
Share