ULTIMA ORĂ // Irina Vlah îi cere explicații ambasadorului Canadei pentru sancțiunile impuse

Președintele Partidului Republican „Inima Moldovei”, Irina Vlah, i-a adresat o scrisoare ambasadorului extraordinar și plenipotențiar al Canadei în Republica Moldova, cu reședința la București, Gavin Buchan, în care solicită explicații privind sancțiunile care i-au fost aplicate de autoritățile canadiene.

„Adresarea mea către Dvs. are la bază decizia autorităţilor canadiene de a-mi impune sancţiuni mie personal şi de a mă introduce în lista persoanelor sancţionate. Sincer, am rămas uimită de această decizie a autorităţilor canadiene, deoarece niciodată nu am avut nici o tangenţă cu ţara Dvs. şi nu am dat nici un motiv care să determine autorităţile canadiene să ia decizia respectivă”, a declarat Irina Vlah.

Ea a menționat că, în opinia sa, „probabil, autorităţile canadiene au fost induse în eroare sau s-a produs careva confuzie, lucru care, consider că trebuie verificat”. Potrivit acesteia, hotărârea Canadei „a servit drept pretext pentru autorităţile de la Chişinău să mă persecute ulterior, eu fiind liderul unei formaţiuni de opoziţie”.

În scrisoare, Vlah precizează că solicitarea adresată ambasadorului este simplă: „Cer să mi se prezinte motivele pentru care am fost inclusă în lista persoanelor sancţionate, inclusiv probele ce au stat la baza deciziei respective”. Ea a adăugat că „nu doresc şi nici nu am dreptul să fac ingerinţe în treburile interne ale ţării Dvs., dar nici nu pot admite ca autorităţile de la Chişinău, folosindu-se de decizia autorităţilor canadiene, să mă persecute, să-mi încalce cele mai elementare drepturi”.

Totodată, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei” a informat ambasadorul canadian despre „ampla campanie de denigrare declanşată de guvernarea Republicii Moldova împotriva mea şi a colegilor mei”. Vlah afirmă că „astăzi, împotriva Partidului Republican „Inima Moldovei”, la indicaţia guvernării, lucrează întreg sistemul represiv de stat – începând de la Poliţie şi terminând cu serviciile speciale. Se face totul pentru a reduce la tăcere una din puţinele formaţiuni care fac opoziţie adevărată actualei guvernări”.

În același context, ea a subliniat că „guvernarea din Republica Moldova se foloseşte, în cel mai urât mod posibil, de o decizie a autorităţilor din ţara Dvs. în scopuri politice înguste şi eu consider că Dvs. trebuie să informaţi autorităţile competente din Canada despre acest lucru”.

„Îmi exprim speranţa că veţi da curs solicitării mele şi voi primi informaţiile solicitate”, a conchis Irina Vlah.

Total
0
Shares
Total
0
Share