Astăzi, polițiștii Inspectoratului Național de Investigații și ai BPDS ”Fulger”, cu suportul subdiviziunilor teritoriale ale poliției și în coordonare cu procurorii PCCOCS, au desfășurat 15 percheziții în mai multe localități ale țării.
Acțiunile au avut loc într-o cauză penală privind coruperea alegătorilor, finanțarea ilegală a partidelor politice și spălarea de bani, în perspectiva alegerilor parlamentare din 2025.
Investigațiile au arătat că un grup de persoane, acționând în beneficiul organizației criminale ”Șor”, pregătea coruperea alegătorilor, folosind mijloace bănești de proveniență dubioasă transferate și distribuite prin aplicația mobilă PSB a băncii ruse ”Promsviazybank”, aflată sub sancțiuni internaționale.
În cadrul perchezițiilor, polițiștii au ridicat sume de bani în diferită valută, telefoane mobile, laptopuri, documente bancare, carduri, liste cu persoane implicate în proteste și alte probe relevante anchetei.
De asemenea, s-a documentat utilizarea aplicației ”Taito”, prin care cetățenii introduc date personale, precum identitate, adresă și cod personal, pentru a facilita distribuirea banilor și colectarea de informații, și lichidarea unor sume prin Telegram folosind un bot.
Investigațiile arată că membrii organizației primesc indicații de la coordonatori din Federația Rusă pentru distribuirea și comentarea materialelor de dezinformare pe rețelele sociale Facebook, TikTok și Telegram, fiind încurajați să continue activitățile chiar și conștientizând riscurile.